de: Augustin Colesnic Un Crin sublim e mama mea, cu albele-i petale. Oriunde-ar fi pe câmp să stea, străluce ca un soare. Pe câmpul unde e acum, sunt spini și pălămidă. Dar mama face parcă drum, cu zâmbetu-i ce dă lumină. Și nu e greu să o găsești, printre-amintiri de-o viață. Căci vorbe simple cu povești, ne-a tot lăsat ca o povață. Iar dacă negura străbate, și inima ți-o frânge… Închide ochii să te-mbete, parful ei de crin prea dulce! Ai vrea s-alergi și să îl…Continuă să citești „Un Crin cu spini”